Comunitatea maghiară orădeană care îl respectă pe Sfântul Ladislau este bine antrenată deja: după 1918, statuia Sfântului Ladislau a fost dusă de pe piaţa orădeană care îi purta numele, şi puterea românească – în mod evident – imediat a şi schimbat numele pieţei. Între cele două războaie mondiale piaţa era dominată de statuia regelui Ferdinand, iar în epoca comunistă de tunuri şi de portretul lui Ceauşescu. De altfel am convingerea că ideea mutării bisericii Sfântului Ladislau s-a născut pentru că acel lăcaş de cult amintea de trecutul maghiar al Oradiei: comuniştilor atei nu le-ar fi trecut prin cap să mute de acolo o biserică ortodoxă. După revoluţie a ajuns Mihai Viteazul în locul de odinioară al Sfântului Ladislau.

Reamintesc toate astea pentru că în curând începe reabilitarea pieţei principale a oraşului, ceea ce, se poate presupune, va stabili pentru decenii întregi aspectul şi atmosfera centrului Oradiei. Această reabilitare i-ar putea oferi conducerii acum exclusiv româneşti a oraşului posibilitatea să iasă din secolul 19. şi 20. şi să reabiliteze piaţa principală nu după logica dominaţiei unei naţiuni asupra celeilalte ci bazându-se pe respectul reciproc al comunităților conlocuitoare. Maghiarii, presupun, s-ar bucura dacă Sfântul Ladislau ar reveni pe piaţa pe care ei, spre deosebire de români, nu au numit-o nicodată „Unirii”. Cu care iarăşi, nu e nici o problemă, deoarece fiecare comunitate are propria narativă istorică şi poate fi considerat un mod de conlocuire paşnică, dacă diferitele comunităţi au denumirile lor proprii pentru spaţiile, locurile publice, şi nimeni nu se supără pentru asta. Ar fi la fel semnul toleranţei, dacă pe aceeaşi piaţă şi-ar găsi locul în acelaşi timp personajele însemnate ale istoriei diferitelor comunităţi naţionale. Dar din păcate conducerea actuală a oraşului nu numai că iroseşte ocazia prezentării acestui mesaj, ci îl evită în mod conştient.

Scriu asta pentru că după spusele viceprimarului Oradiei, statuia Sfântului Ladislau nu poate fi pusă pe piaţa principală, căci există deja un proiect de reabilitare aprobat care a obţinut finanţare europeană, şi ne paşte pericolul să se piardă acea finanţare dacă se face orice fel de modificare la proiectul deja aprobat. Afirmă acest lucru tocmai viceprimarul care a intervenit personal să se schimbe radical proiectul de reabilitare al pieţei aprobat deja de consiliul local. Nemaivorbind de ideea aceluiaşi viceprimar cum că în locul unde se inchipuia un obelisc, după reabilitarea pieţei se va pune ceva ce aminteşte de faptul că prin Oradea trecea cândva meridianul 0. E evident că viceprimarul cu acel pretext folosit drept argument încearcă să camufleze intenţia adevărată a conducerii primăriei, şi anume prezentarea în spaţiu public a dominaţiei exclusive româneşti. Cu ce altceva s-ar putea explica faptul că pe piaţa Unirii vor fi puse doar statui reprezentând personaje din istoria românilor (statuia lui padre Pio din micuţa grădină a bisericii Sfântului Ladislau, deci pe o proprietate privată nu se pune), în schimb fac abstracţie de o comunitate locală de peste patruzeci de mii de oameni, şi nici nu vor să audă despre personajul istoric important al comunității locale maghiare şi a catolicismului universal?

Această (struţo)politică a primăriei dusă pe plan ideologic nu schimbă deloc simplul fapt că Sfântul Ladislau a avut un rol decisiv în istoria Oradiei şi această mişcare nu va ştirbi cultul Sfântului Ladislau în rândul maghiarilor, care în schimb sunt nevoiţi din nou să se confrunte cu faptul că pentru mentalitatea politică românească nu au fost de ajuns cei aproape o sută de ani de la 1918 încoace să scape de acea viziune (istorică) meschină care aşează mereu maghiarii pe post de duşmani. Acesta este motivul pentru care primăria Oradiei nu vrea să repună în drepturi pe regele sfânt care a întemeiat acest oraş, şi împotriva căruia de altfel istoriografia română nu poate invoca nici un fel de „păcat”. Pentru că Sfântul Ladislau nu a luptat niciodată împotriva românilor, în schimb ctitoriile lui au îmbogăţit Ardealul, el a asigurat pacea în această regiune. şi să amintim şi faptul că el este tatăl Sfântei Parascheva venerată şi de creştinii ortodocşi, deci şi comunitatea română ar putea respecta pe Sfântul Ladislau fără nici o reţinere, dacă – repet – mentalitatea colectivă românească ar putea depăşi în sfârşit această viziune care nu vede în maghiari altceva decât duşmani sau în cel mai bun caz adversari. Dar din păcate exemplul orădean arată nu numai că mentalitatea politică colectivă românească nu se debarasează de acest tip de gândire dăunătoare şi perimată, ci dimpotrivă, această mentalitate se reproduce în mentalul colectiv. Oglinda fidelă a acestui mod de gândire care mereu se perpetuează este faptul că până acum doar o străduță ingustă şi lăturalnică a purtat numele sfântului Ladislau, dar în viitor şi piaţa Unirii fără statuia sfântului va oglindi acelaşi lucru.

Dar degeaba se străduieşte conducerea primăriei să elimine pe Sfântul Ladislau din amintirea colectivă a orădenilor, pentru că cel puţin pentru cei peste patruzeci de mii de maghiari care mai trăiesc în acest oraş piaţa principală – chiar şi fără denumire oficială şi fără statuie – va rămâne mereu piaţa Sfântului Ladislau.