Respectă-mă ca să te respect, acesta este principiul de bază după care se ghidează primarul Oradiei, Ilie Bolojan în privința relațiilor interetnice din oraș. Frumos și corect, nimic de spus, dar analizând mai în detaliu cuvintele domnului primar și corelând aceste vorbe cu faptele lui, ne putem da seama că acest principiu suferă când vine vorba de aplicarea lui în practică. Domnul primar afirmă că datorită unor realități incontestabile nu se poate amplasa statuia Sfântului Ladislau pe Piața Unirii, motivând în felul următor:

„Cel mai important loc pentru comunitatea română din acest oraș este Piața Unirii. Există acolo pe de o parte un proiect european care nu poate fi modificat și există niște reguli de arhitectură care nu îți permit ca într-o piață să pui zeci de statui pentru că nu au nici un fel de logică. Nu o să vedeți în Piața Trafalgar din Londra statuia lui Napoleon Bonaparte ci o să fie al lui Nelson. Nu pot fi amestecate epoci istorice și conjuncturi politice total diferite. Deci Piața Unirii fiind o piață care este, hai să spunem, singura piață veche care are o legătură și cu comunitatea românească, nu putea fi amplasată astăzi din motive de proiectare și dintr-o realitate pe care nu putem contesta statuia Sfântului Ladislau. (…) e o concepție a unei piețe, e o chestiune ce ține de comunitatea română și nimic nu poate fi făcut pentru comunitatea maghiară decât cu aceste voturi ale reprezentanților comunității române, și atunci e o vorbă: respectă-mă, ca să te respect. Aceasta trebuie să fie și temelia inclusiv a atribuirilor de denumiri din Oradea. Și eu cred că în acești ani s-a respectat o realitate: de exemplu la fiecare patru denumiri de străzi noi, una era o denumire de stradă propusă de comunitatea maghiară” .

Dacă am interpreta cuvânt cu cuvânt spusele domnului primar ar rezulta niște implicații absurde. De exemplu, s-ar putea înțelege că dacă se amplasează statuia Sfântului Ladislau pe Piața Unirii, românii ar pierde legătura cu acel loc, sau cel puțin s-ar strica într-un fel legătura pieței Unirii cu comunitatea română. Sau am putea înțelege că dacă ar fi acolo a statuie a lui Ladislau, românii ar ocoli acea piață. (??) La fel, dacă statuia regelui sfânt va fi plasată în cetate, cum se zvonește, asta înseamnă că locul acela nu va fi frecventat de români? Sau dacă piața Unirii este legată de români, asta înseamnă că maghiarii sunt mai puțin îndreptățiți să se simtă legați de acea piață și din acest motiv nu se poate pune statuia Sfântului Ladislau acolo?

Astea sunt doar câteva nedumeriri care s-ar ivi dacă am interpreta cuvânt cu cuvânt cele declarate de domnul primar, dar pentru că implicațiile spuselor dânsului sunt niște aberații, este evident că nici nu pot fi considerate argumente ce merită să fie luate în seamă, dar transmit totuși un mesaj clar, care în traducere din română în română sună cam așa: în România, stăpân este poporul majoritar românesc, și această idee trebuie sugerată în diferite forme, printre altele și în simbolistica piețelor centrale ale fiecărui oraș din țară, mai ales acolo unde acest lucru trebuie evidențiat, îndeobște în localitățile transilvănene. Minoritățile etnice în general, și minoritatea maghiară în special nu pot pretinde să fie tratate pe picior de egalitate cu românii, nici în drepturi, dar nici măcar în simbolistică, chiar dacă Constituția României garantează egalitatea în drepturi și interzice discriminarea etnică de orice fel. Făcând un gest către comunitatea maghiară și acceptând o statuie a unei personalități a istoriei maghiarilor în piața centrală ar însemna că statul român, sau cel puțin municipiul Oradea nu (mai) consideră maghiarii ca fiind dușmanii, adversarii românilor. Asta este de fapt realitatea din spatele cuvintelor primarului Bolojan.

Dar chiar dacă dorește să evite imaginea unui primar naționalist și inechitabil, prin exemplul ales se trădează singur. Ilie Bolojan încearcă să inoculeze ideea că nici pe alte meleaguri mai civilizate nu stau lucrurile altfel decât la noi. A pomenit de Piața Trafalgar din Londra, unde se găsește statuia lui Nelson, nicidecum cea a lui Napoleon. Exemplul primarului dovedește adevărul spuselor mele, deoarece Nelson și Napoleon au fost dușmani direcți, au fost protagoniștii războiului între Anglia și Franța. În schimb despre Sfântul Ladislau nu se poate spune că a luptat împotriva României sau împotriva românilor, pe de altă parte Napoleon nu poate fi considerat fondatorul Londrei. Primarul Bolojan încearcă să-l transforme pe Sfântul Ladislau în dușmanul românilor și al României, așa cum procedează de altfel și istoriografia română oficială pentru care toți eroii istoriei maghiarilor nu pot fi altceva decât dușmanii românilor. Accept că e foarte puțin probabil ca Napoleon să aibă statuie oriunde în Marea Britanie, însă nu sunt deloc convins că nu există în Anglia statuia lui Georges Clemenceau, a lui Jean Monnet sau chiar a lui Charles de Gaulle de exemplu. Adică domnul primar ar fi putut alege exemple din istoria franco-engleză care să transmită mesajul colaborării dintre cele două popoare, ceea ce ar fi fost mult mai util şi pentru locuitorii oraşului Oradea.

Dar să revenim puțin la ideea respectului reciproc, despre care pomenește domnul primar. Eu unul nu înțeleg cum ar putea fi interpretată ca lipsă de respect dorința a foarte mulţi orădeni de a amplasa în piața centrală statuia fondatorului orașului (n.b. acest lucru fiind în sfârșit recunoscut oficial de către municipalitate). Pentru această doleanță locuitorii orașului au adunat opt mii de semnături şi au înregistrat o petiție în acest sens la primăria Oradea, respectând toate formele legale. Eu nu văd aici sub nici o formă lipsă de respect din partea solicitanților, dimpotrivă, această doleanță se bazează pe echitate, pe bun simț chiar, deoarece dacă primăria vrea să pună pe Piața Unirii trei statui ale unor personalități români, atunci nu este o idee deplasată ca și comunitatea maghiară să-și regăsească acolo statuia unei figuri însemnate a trecutului ei. Cu atât mai mult, cu cât în Oradea, ca în toate orașele civilizate de altfel, toate locurile publice sunt ale tuturor orădenilor indiferent de etnie, iar primăria în loc de segregare ar trebui să facă tot posibilul ca toți locuitorii orașului să se simtă legați de fiecare părticică a urbei.

Vorbind despre respectul reciproc, primarul Ilie Bolojan amintește și de denumirile de străzi, dar și în acest caz îşi dă singur cu stângul în dreptul, deoarece noi mai ținem minte acel gest de o totală lipsă de respect, când a acceptat schimbarea denumirii străzii Bajor Andor pe motiv că este un nume unguresc! Toate aceste exemple ne arată că nu comunitatea maghiară este cea care nu respectă pe alții, ci primăria Oradea are o atitudine discriminatorie față de comunitatea maghiară. Iată deci, că avem de-a face cu două realități paralele: una a vorbelor frumoase și măgulitoare despre spiritul de toleranță și despre pacea interetnică, și o alta, a faptelor meschine, politicianiste, discriminatorii.

Războiul statuilor vorbește mai puțin despre trecutul acestui oraș, și mai mult despre prezentul lui, care este marcat de dihotomia „noi” și „ei” între românii majoritari care sunt un fel de deținători ai tuturor drepturilor și minoritățile maghiare care pot avea numai acele drepturi pe care „noi” considerăm că le merită. Am mai scris, dar trebuie sa repet, că una dintre interesele statului român este să mențină imaginea maghiarilor ca dușmani ai țării, sau cel puțin ca niște oameni în care comunitatea română nu poate avea încredere, pentru ca maghiarii oricând să poată fi tratați ca țapi ispășitori. Primarul Bolojan, voit, sau fără voia lui, asta nu știu, menține mentalitatea dihotomică între „ei” și „noi”, considerând asta o realitate incontestabilă, deși realitatea depinde de interpretare: de exemplu, simplul fapt că și români au semnat petiția pentru statuia Sfântului Ladislau arată că sunt deja oameni care au depășit această mentalitate care împarte oamenii în români majoritari și maghiarii minoritari și nu se mai complac cu ideea că dacă unii sunt în majoritate, au dreptul să decidă după voia lor despre soarta celor care sunt mai puțini. Românii care au semnat petiția au dovedit prin acest gest că pe lângă faptul că sunt români, sunt și orădeni, deoarece pentru ei e firesc să fie amplasată pe piața centrală statuia aceluia care a fondat orașul, chiar dacă – horribile dictu! – a fost un rege maghiar. Avem deci șansa ca Oradea să devină un oraș cu adevărat european, chiar dacă realitatea transmisă de primarul orașului ne arată altceva.