La o conferință de presă de acum câteva zile a domnilor Ilie Bolojan și Florin Birta, am avut curiozitatea să-l întreb pe domnul președinte al Consiliului Județean Bihor, dacă va câștiga un nou mandat, va fi la fel de aspru cu domeniul cultural, cum a fost în mandatul care se termină acum? Răspunsul domnului Bolojan merită citat exact: „Restructurările care au avut loc în instituții nu au vizat substanța acestor instituții. Nu au vizat fondul problemei. Teatrele sau filarmonica au activitate mai bună. Cum o calific mai bună? Număr de evenimente, număr de spectatori, încasări; neintervenția consiliului județean în managementul cultural”.

Aici aş întrerupe șirul ideii domnului președinte pentru câteva observații. În ceea ce privește numărul de evenimente, de spectacole şi încasări trebuie să-l cred pe cuvânt pe domnul preşedinte; pe de o parte pentru că nici nu se cuvine să mă îndoiesc de afirmaţiile dânsului, pe de altă parte pentru că eu în aceşti patru ani nu am văzut nici o statistică comparativă despre activitatea şi realizările instituţiilor culturale din era pre- Bolojan şi perioada Bolojan. Îmi asum, nu prea înţeleg, ce înseamnă acea neintervenţie despre care vorbeşte domnul preşedinte, pentru că reducerea personalului teatrelor cu aproximativ 30 la sută mie mi s-a părut cea mai brutală intervenţie al Consiliului Judeţean Bihor în managementul cultural de la revoluţie încoace. Şi încă n-am vorbit despre celebrele comasări şi desfiinţări, dintre care una s-a dovedit a fi şi ilegală. Dar dacă domnul preşedinte spune că asupra managementului cultural nu are nici o influenţă faptul, că după aceste decizii managerii trebuie să facă faţă cerinţelor cu un personal drastic redus, atunci nu am încotro, trebuie să-l cred. Aş dori doar să ştiu, ce ar însemna o intervenţie, dacă toate astea au fost neintervenţii…

Dar să lăsăm observaţiile răutăcioase ale unui nepriceput, mai ales pentru că domnul Bolojan a mai avut de spus nişte lucruri: „Programul de activitate s-a extins. A, că nu mai sunt la revista Familia și la revista Várad un număr de auxiliari mai mare decât numărul de redactori, așa este. Dar funcționează bine mersi, nu au probleme deosebite. E adevărat, la Filarmonică nu mai sunt atâția directori, pentru că aveam o grămadă de directori, dar activitatea era cea pe care o avea. Din punctul meu de vedere am pus această presiune și pe instituțiile de cultură ca să-și îmbunătățească activitatea. Noile contracte de management e adevărat, că i-au alergat pe manageri. Nu mai era o sinecură să fii manager, pentru că ți se impunea niște activități (…) Într-adevăr nu mai e o recompensă, trebuie să alergi, că altfel nu mai ai liniște, dar nu liniște în sensul prost, ci în sensul că trebuie să arătăm un plus cetățenilor.”

Dacă domnul președinte a adus vorba de revistele culturale şi de activitățile care s-au extins, eu aş adăuga câte ceva care nuanțează puțin cele spuse. Recunosc, nu ştiu câți auxiliari au lucrat pentru revista Várad în perioada în care Ilie Bolojan nu a fost președintele Consiliului Judeţean Bihor, ştiu însă că pe vremea aceea au fost editate nu una, ci două reviste în limba maghiară, ceea ce astăzi nu se mai întâmplă. La fel, la acea vreme revista Várad a organizat târguri de cărţi în fiecare an, a editat atâtea cărţi, încât numai din acelea se poate constitui o mică bibliotecă. Şi pe deasupra cei de la Várad au demarat şi un proiect de infrastructură: cel de renovare al casei de cultură din Velenţa, care prinde foarte bine bibliotecii Gheorghe Şincai acum, când se renovează sediul instituţiei. Or fi fost mulți auxiliari la Várad, dar și activitățile culturale au fost foarte numeroase. Apoi a venit domnul Bolojan la preşedinţia consiliului judeţean şi a desființat personalitatea juridică a revistei, a mutilat redacţia lăsând doar trei colaboratori să facă revista în continuare. Desigur, în condiţiile acestea gata cu editarea de cărţi, gata cu târguri de carte, gata cu două reviste în loc de una, de proiecte infrastructurale să nici nu mai pomenim, şi nu pentru că oamenii nu vor să lucreze, cum are obiceiul domnul Bolojan să-i acuze pe toţi cei care dintr-un motiv sau altul nu sunt pe placul lui, ci pentru că el însuşi a făcut imposibil continuarea acelor activităţi. Deci în acest caz concret nicicum nu se poate vorbi despre extinderea activităţii culturale, dimpotrivă, am fost şi suntem martorii la o restrângere radicală de activităţi culturale a revistei Várad până la limita subzistenței.

Ulterior şi domnul Bolojan şi-a dat seama că eficientizarea revistei a reușit mult prea bine, şi că a lăsat prea puțini oameni la Várad, aşa că a trimis pe capul colaboratorilor rămași un om de ajutor, de fapt un comisar politic de la partidul maghiar cu care preferă dânsul să colaboreze. Dacă aş fi eu mai aspru, aş spune că prin decapitarea revistei sub pretextul eficientizării s-a făcut de fapt o epurare politică, dar nu vreau să-l supăr pe domnul Bolojan, de aceea spun doar atât, că parcă parcă şi aici șchioapătă afirmația cu privire la neintervenţia în actul cultural.

La cele întâmplate la Familia nu mă bag, pentru că nu am urmărit activitatea acelei reviste, aşa cum nici despre filarmonică nu am prea mult de spus, doar atrag atenţia asupra tonului cam zeflemitor al domnului președinte la adresa acelei instituții. Ceea ce mie mi se pare puţin injust, pentru că dă de înţeles că până la venirea lui la cârma judeţului cei de la filarmonică au frecat menta. Eu am fost la câteva concerte ale filarmonicii şi înainte să vină domnul Bolojan la judeţ şi pot să spun, că într-adevăr avea activitatea, pe care o avea: concerte de muzică clasică bune, valoroase, cu invitaţi de seamă. Nu ţin minte, dacă au ţinut micorevenimente în parcuri şi restaurante cu care le-a speriat domnul preşedinte şi pe cei de la filarmonică după ce a câştigat alegerile, dar pare-se că între timp s-a răzgândit – ceea ce se întâmplă extrem de rar –, deoarece, contrar concepţiei iniţiale, în ultimii ani în loc de microevenimente Filarmonica din Oradea a avut posibilitatea, onoarea chiar, să cânte la concerte de anvergură cu un José Carreras şi cu un José Cura, şi e îmbucurător faptul că a făcut faţă foarte onorabil. Nu putem crede că doamna manager Carmen Rus sau însuşi domnul preşedinte Ilie Bolojan a învăţat peste noapte orchestra din Oradea cum trebuie interpretat muzica clasică. Formarea unei orchestre de muzică clasică durează mulţi, foarte mulţi ani, şi dacă Filarmonica din Oradea e capabilă să presteze servicii de calitate în prezent, asta se datorează muncii şi eforturilor depuse în trecut, când instituţia a fost condusă de alţi manageri, poate mai puţin simpatici domnului Bolojan.

Dar să vedem, ce mai are de spus domnul preşedinte la întrebarea mea. Iată: „Teatrul maghiar n-a fost deranjat niciodată. Toată politica de spectacol a fost decisă de consiliul de administrație, de conducerea teatrului. Dimpotrivă, i-am rugat, »mergeţi în toate comuntățile maghiare, faceți cât mai multe evenimente«. Şi-au primit toate bugetele. Pentru prima dată clădirea teatrului este autorizat. Au făcut toate investițiile. Din punct de vedere al infrastructurii (…) pentru prima dată avem studiul de fezabilitate pentru depozitul unic al teatrelor. (…) Construim centrul cultural. (…) E o practică: vor trebui să livreze mai mult. Vremurile frumoase, liniștite nu se vor mai întoarce, vorbesc de manageri în sensul că cetățenii, spectatorii, iubitorii de cultură din Oradea vor avea mai multe evenimente. Discutând cu mulţi dintre dumneavoastră am auzit: »nu mai organizaţi atâtea evenimente, pentru că se suprapun şi se canibalizează unele pe altele«. Cred că a fost o direcție bună.”

Nu înţeleg, de ce se laudă domnul preşedinte că teatrele au primit toate bugetele, că doar nu aşa e normal, ca instituţiile să primească toți banii alocați lor? Şi totuşi, eu mai ţin minte cum a confiscat consiliul judeţean banii dați de către ministerul dezvoltării teatrelor din Oradea, ceea ce în interpretarea mea înseamnă, că teatrele au fost privaţi de o parte din bugetul ce li se cuvenea.

Apoi domnul Bolojan aplică un truc psihologic separând managerul de restul instituției, de parcă un manager ar putea face orice fără acei oameni, pe care îi conduce. Dar astfel domnul președinte poate să spună că el pune presiune doar pe manageri, și nu are nimic cu oamenii de cultură. Dar asta nu funcționează așa. Presiunea este simțită de către toți. Mai ales că domnul președinte insistă cu ideea asta cu livrarea, dând de înţeles, că până ce a venit el la cârma judeţului, în domeniul cultural nu s-au livrat evenimente, adică nici managerii, nici nimeni altcineva nu a făcut nimic, cu toţii au fost nişte trântori. Dar dacă a adus vorba de teatrul maghiar, să ne reamintim ce s-a livrat din partea lor în vremurile sinecurice: pe lângă stagiunea propriu-zisă şi în afară de deplasări, turnee şi participări la festivaluri, teatrul Szigligeti de foarte mulţi ani organizează şi câte o microstagiune în care se reiau piesele din stagiunea respectivă. Pe lânga toate astea teatrul a organizat periodic festival de teatru, festival de teatru de păpuşi, festival de dans, nemaivorbind de alte nenumărate evenimente conexe, microevenimente dacă vreţi. Deci a fost o alergătură chiar foarte mare, începând cu managerul până la femeia de serviciu din instituţie, şi într-adevăr au fost vremuri frumoase şi liniştite, dar nu în sensul că cei de la teatru au lenevit, ci în sensul că au fost apreciaţi pentru acele eforturi depuse, pe care domnul Bolojan acum le neagă pur şi simplu. Dar trebuie să recunoaștem că domnul preşedinte într-un sens are perfectă dreptate: se poate şi aşa. Se poate face cultură şi în condiții de dispreţ şi batjocură, dar meritul în această situaţie este tot al celor dispreţuiţi, şi nu al aceluia care dispreţuieşte.

Sunt puţin confuz, pentru că domnul preşedinte spune că trebuie mai multe evenimente, iar în final parcă acceptă ideea că sunt deja prea multe evenimente. Deci nu mi-e clar, până la urmă care e direcţia bună în această privinţă. Dar poate că în cazul teatrului Szigligeti domnul preşedinte nu se referă la evenimente, ci la realizări infrastructurale. Ei bine, teatrul Szigligeti a livrat proiecte infrastructurale datorită cărora în clădirea teatrului avem acum scenă mobilă, avem un sistem de sunet şi lumini performant, plus că au construit şi un complex cultural cu două săli de studio şi cu sală de repetiţii. Toate acestea au fost rodul muncii lor din vremea când Ilie Bolojan nu avea încă treabă cu instituţiile culturale, poate de aceea trece el cu vederea aceste realizări concrete şi se laudă cu acele proiecte, care nu s-au realizat încă, vezi depozitul pentru teatre şi centrul cultural. Am ţinut să amintesc toate astea ca să nu rămânem cu impresia, că în viaţa culturală a judeţului şi a Oradiei a fost o beznă totală înainte de 2020, şi că a început să răsare Soarele numai după ce Ilie Bolojan a devenit preşedinte al consiliului judeţean.

Iarăşi, nu vreau să mă bag în treburile Teatrului Regina Maria, pentru că nici pe departe nu cunosc atât de bine activitatea acelei instituţii, cum o cunosc pe cea a teatrului Szigligeti. Cu o singură, dar notabilă excepţie totuşi: FITO. Acesta este un eveniment cultural de anvergură, care dă rang oraşului Oradea. E o muncă enormă organizarea acestui festival, şi care nu există doar de când Ilie Bolojan este preşedinte, ci este livrat de foarte multă vreme. Înainte de 2020 FITO a fost organizat ani la rând, dar din păcate a venit pandemia, şi de aceea în 2020 şi în 2021 nu s-a putut organiza. Însă nu s-a ţinut nici ediţia din 2022, deşi atunci s-ar fi putut face şi, dacă ţin eu bine minte, teatrul ar fi dorit să-l organizeze, în schimb consiliul judeţean n-a vrut. Deci nici în această privinţă era Bolojan nu iese câştigător în livrări de evenimente în compatraţie cu ce a fost înainte. Din exemplul acesta ne putem da seama că Teatrul Regina Maria nu organizează acest festival doar din obligaţie sau pentru că este şi trebuie presat, ci din devotament pentru artă şi pentru comunitate, indiferent cine a fost şi cine este managerul teatrului și indiferent de persoana președintelui consiliului județean. Important este acel devotament care ţine la un loc oamenii de cultură, care şi în această atmosferă neprielnică livrează, propagă, oferă cultură întregii comunităţi. Dacă conducerea democratic aleasă a județului consideră că trebuie cheltuit mai puțin pe cultură, și banii trebuie transferați spre alte domenii, desigur asta se poate înțelege, chiar dacă pentru mulți este greu de acceptat, dar relocarea de fonduri și restructurarea instituțiilor nu trebuie să vină neaparat la pachet cu disprețul și cu negarea realizărilor anterioare ale instituțiilor de cultură. Toți oamenii care activează în domeniul culturii trebuie, ar trebui să fie apreciaţi, indiferent, dacă sunt manageri, artiști creatori sau personal auxiliar; dacă nu cu bani, măcar prin respectul acordat.

Am simţit nevoia să exprim toate astea după ce la întrebarea mea am ascultat răspunsul lung al domnului Bolojan; răspuns care de fapt este unul foarte scurt: da.